Dosarul “Ferma Băneasa”: Aspecte relevante pentru profesia de avocat în motivarea deciziei de admitere a recursului în casație

Dosarul “Ferma Băneasa”: Aspecte relevante pentru profesia de avocat în motivarea deciziei de admitere a recursului în casație

• Rolul avocatului, în funcționarea sistemului judiciar, este esențial
• Regulile referitoare la independența profesiei, conflictul de interese și diligența unui bun profesionist au fost respectate de avocat
• Întocmirea raportului due dilligence, formularea de notificări, memorii, participarea la ședințele Consiliului de Administrație, influențarea opiniei se circumscriu esențialmente, activităților pe care le desfășoară orice avocat în exercitarea atribuțiilor conferite de lege
• Onorariul de succes “nu este o chestiune prohibită” și are caracterul unui contract aleatoriu

Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat Decizia nr. 534/23.11.2021, prin care a fost admis recursul în casație formulat de avocatul Robert Roșu împotriva deciziei de condamnare din 17.12.2020 și a fost achitat pentru toate acuzațiile.

Decizia nr. 534/23.11.2021 clarifică o serie de aspecte relevante pentru profesia de avocat și întărește principiul potrivit căruia avocatul nu poate face obiectul unei represiuni de natură penală pentru susținerile și consultațiile bazate pe interpretarea legii și a situației de fapt. În plus, arată faptul că activitățile desfășurate de avocat au fost conforme cu normele legale și atribuțiile care îi reveneau și nu pot contura elementele materiale ale laturii obiective a faptelor de constituire a unui grup infracțional organizat sau complicitate la abuz în serviciu.

Totodată, motivarea subliniază faptul că potrivit dispozițiilor legale, asistarea/reprezentarea unui client în fața unor instituții sau instanțe de judecată, certificarea/atestarea unor acte juridice de către un avocat sau susținerea unor puncte de vedere juridice potrivit conștiinței și pregătirii profesionale a avocatului, urmărirea încasării onorariului, nu pot fi reținute ca fapte imputabile avocatului pe tărâmul dreptului penal.

Decizia întărește principiul potrivit căruia avocații nu pot fi acuzați pentru „delicte de opinie” pentru raționamentul juridic pe care aceștia îl fac în susținerea intereselor clienților lor și pentru acțiunile desfășurate în cadrul normal al exercitării profesiei de avocat.

Rolul avocatului, în funcționarea sistemului judiciar, este esențial

”Înalta Curte reține că, într-o societate modernă, perfecționarea instituțională și funcțională este consolidată prin respectarea celor mai bune practici legate de funcționarea sistemului judiciar, asigurarea unei depline compatibilități între acesta și legislația aplicabilă.

În acest context, justiția constituie o funcție fundamentală a statului, iar administrarea ei reprezintă un atribut esențial al puterii suverane a acestuia.

Rolul avocatului, în funcționarea sistemului judiciar, este esențial. Acesta se manifestă pe două planuri: protejarea drepturilor și intereselor legitime ale subiecților de drept, prin accesul acestora la apărare calificată, respectiv înfăptuirea actului de justiție, prin apărarea intereselor generale ale societății, a ordinii de drept. În aceste coordonate, Codul deontologic și principiile fundamentale ale exercitării profesiei de avocat reprezintă principalele repere care ghidează îndeplinirea misiunii avocatului în societate, respectarea acestora fiind esențială, în vederea asigurării ordinii de drept.

Avocatul, potrivit legii, nu este absolvit de răspundere penală, dar a contura o formă de participație penală și a reține vinovăția acestuia – care își exercită prerogativele profesionale în limitele legii, Codului deontologic și ale Statutului, servind, prin actele întocmite, apărarea intereselor părții – constituie o teză profund eronată, de natură a anihila rolul acestuia în procedurile prevăzute de lege.”(pag. 814 alin.2-5  , Decizia I.C.C.J.).

 Regulile referitoare la independența profesiei, conflictul de interese și diligența unui bun profesionist au fost respectate de avocat

„Reglementarea specifică exercitării profesiei de avocat este cuprinsă în trei acte normative, după cum urmează: Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat și Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, acesta din urmă fiind adoptat prin Decizia nr. 1486/2007 a Comisiei Permanente U.N.B.R. și devenind, astfel, Codul deontologic al avocatului român.

Toate aceste reglementări trasează regulile de conduită absolut necesar a  fi respectate în exercitarea profesiei de avocat, dintre acestea prezentând utilitate, în economia actualei  spețe, regulile referitoare la independența profesiei, conflictul de interese și diligența unui bun profesionist.

Independența profesiei de avocat este garantată de lege, art. 2.1.1 din Codul deontologic al avocaților, stabilind că „avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenței sale și să vegheze la a nu neglija etica sa profesională, pentru a-i mulțumi pe clienții săi, pe judecător sau pe terți”.

Diligența unui bun profesionist impune obligația pentru avocat de a executa cu conștiinciozitate și probitate profesională activitățile sale, în raport cu partea, terții, autoritățile, instituțiile publice sau private.” (pag. 809)

”O atare formă de reprezentare este reflectată de Statutul profesiei de  avocat.

Astfel, potrivit art. 126 alin. 5 din Statut (forma în vigoare la data de 01.11.2006), dispoziție care se regăsește, în prezent, în art. 121 alin. 6 al Statutului, „în cazul în care avocatul și clientul convin, o terță persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contract, dacă terțul acceptă,  chiar și tacit, încheierea contractului în astfel de condiții”. (…)

 Întocmirea raportului due dilligence, formularea de notificări, memorii, participarea la ședințele Consiliului de Administrație, influențarea opiniei se circumscriu esențialmente, activităților pe care le desfășoară orice avocat în exercitarea atribuțiilor conferite de lege

Astfel cum se reține în decizia atacată, inculpatului Roșu Robert Mihăiță i-au fost atribuite mai multe activități circumscrise complicității, ca formă de participație penală, după cum urmează:

– întocmirea raportului de due diligence, act prin conținutul căruia au fost prezentate inculpatului (…), pe baza examinării înscrisurilor depuse, argumente în favoarea dreptului solicitat de parte, în sensul valorificării drepturilor reale ale acestuia asupra imobilelor care au aparținut autorilor săi;
–  formularea de notificări, memorii, participarea la ședințele Consiliului de Administrație al (…);
– influențarea opiniei consilierului juridic al instituției deținătoare a terenurilor pretinse de parte.

Or, toate aceste acte exercitate de (…), în calitatea sa de avocat, se circumscriu, esențialmente, activităților pe care le desfășoară orice avocat în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat, respectiv Codul deontologic.

Împrejurarea potrivit căreia partea, (…), nu ar fi fost îndreptățită la restituirea acestor imobile, nu poate fi imputată avocatului, câtă vreme acesta are obligația de diligență, în temeiul căreia, folosind întreaga lui pricepere, este ținut să facă tot ce îi este permis de lege, pentru recunoașterea dreptului pretins de parte. Natura juridică a legalității și temeiniciei acestor pretenții este atributul exclusiv al instanței de judecată.

Totodată, „influențarea” inculpatei (…) – consilier juridic al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor – este în afara oricărei fapte penale, fiind de notorietate diversitatea opiniilor doctrinare și jurisprudențiale, în general, în dreptul recunoscut părților de restituire a bunurilor confiscate de fostul regim.

Instanța de apel reține, în decizie, încălcarea, de către (…), a următoarelor dispoziții din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei de avocat:

– art. 2 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia, în exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic;
– art. 37 alin. 6 și 7 din aceeași lege, care înlătură răspunderea penală a avocatului, în măsura în care susținerile acestuia sunt în legătură cu apărarea în cauză și sunt necesare stabilirii adevărului;
– art. 7 alin. 4, art. 114 alin. 2 și 3 din Statutul profesiei de avocat, referitoare la obligația avocatului de a acționa numai în limitele legii, respectiv de a se abține, în mod conștient, de la sfătuirea părții în activități infracționale.

Obligațiile avocatului se circumscriu, în principal, diligenței și prudenței unui bun profesionist în domeniul dreptului, îndeplinirii de către acesta a actelor specifice profesiei și, numai în mod excepțional, obținerii unui anumit rezultat, care ar putea fi succesul procedurilor desfășurate.

Prin însăși natura profesiei sale, avocatul este dator să respecte dispozițiile   dreptului material și procedural, care constituie garanția obținerii unei soluții favorabile părții.

Obligațiile privind asistența părții sunt reglementate de art. 3, art. 40 din Legea nr. 51/1995, art. 230, art. 234 din Statut, ceea ce presupune, în esență, prezența avocatului alături de client în procedurile inițiate, implicarea în desfășurarea acestor proceduri ce sunt favorabile părții.

Reprezentarea părții de către avocat are loc în calitatea acestuia de mandatar. În baza acestei calități, avocatul este îndreptățit să introducă, în numele părții, cereri, memorii, acțiuni pentru îndeplinirea procedurilor. Acest mandat este unul de reprezentare a părții, fie că această reprezentare se realizează  în justiție sau în fața altor instituții publice ori private.” (pag.  814-815)

Onorariul de succes “nu este o chestiune prohibită” și are caracterul unui contract aleatoriu

 Înalta Curte reține că preocuparea unui avocat de a încasa onorariul de succes – care nu este o chestiune prohibită, cum se reține, de altfel, și în decizia atacată – stabilit prin contractul de asistență juridică încheiat cu partea, nu trebuie privită într-o manieră dezaprobatoare, cu atât mai mult cu cât, în cauză, preocuparea inculpatului Roșu Robert Mihăiță a fost de recuperare a acestui onorariu, neachitat de reprezentanții Reciplia L.T.D., iar demersurile întreprinse de S.C.A. Țuca Zbârcea și Asociații au cumulat activități derulate pe o perioadă ce a depășit trei ani.

Potrivit art. 129 alin. 6 din Statutul profesiei de avocat, onorariul de  succes constă într-o sumă fixă sau variabilă, stabilită pentru atingerea, de către avocat, a unui anumit rezultat.

În felul acesta, onorariul de succes are caracterul unui contract aleatoriu, deoarece se are în vedere posibilitatea unui câștig sau a unei pierderi, în funcție de rezultatul activității avocatului, fiind datorat doar dacă se atinge rezultatul vizat. Aceasta înseamnă că onorariul de succes se datorează de parte sub condiție suspensivă. În cazul în care condiția este îndeplinită și partea refuză achitarea onorariului de succes, avocatul poate demara procedura de executare silită, câtă vreme onorariul de succes nu poate fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare. Onorariul de succes face parte din contractul de asistență juridică, căruia legea îi conferă caracterul de titlu executoriu.

Concluzionând, activitatea inculpatului (…) de a transpune într-un contract voința părților, liber exprimată, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în baza actelor prezentate de părți, exclude totalmente antrenarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat,  fapta sa nefiind prevăzută de legea penală.” (pag. 810-811)

_____________________

EXTRAS din Decizia nr. 534/23.11.2021, cu privire la profesia de avocat

Decizia nr. 534/23.11.2021 INTEGRAL

Articolul Dosarul “Ferma Băneasa”: Aspecte relevante pentru profesia de avocat în motivarea deciziei de admitere a recursului în casație apare prima dată în UNBR.