Cine suntem ca stat se vede în felul în care respectăm Constituția

Cine suntem ca stat se vede în felul în care respectăm Constituția

Avocat Traian Briciu
Președintele UNBR

În 2025, Ziua Constituției ne găsește într-un moment în care tensiunile din justiție nu mai pot fi privite ca simple derapaje ale funcționării democratice, ci ca expresia unui dezechilibru constituțional tot mai vizibil. Starea justiției arată fidel dacă o societate își respectă Constituția. Independența instanțelor, stabilitatea normativă, respectarea deciziilor Curții Constituționale, finanțarea apărării – toate aceste aspecte reprezintă indicatori ai sănătății constituționale. Când aceste repere sunt încălcate sau puse în discuție, mecanismele de control reciproc dintre puteri încetează să mai funcționeze, iar statul nu mai are gardienii interni necesari pentru a preveni excesele. Iar când justiția devine ținta presiunilor sau a discreditării, declinul a început deja.

În ultimii ani, justiția română a resimțit din plin efectele contestării publice a ordinii constituționale: intervenții intempestive asupra legilor justiției, subfinanțarea apărării, polarizarea discursului public și slăbirea reperelor constituționale. Fiecare dintre aceste fenomene creează un efect de domino: dacă legea devine instabilă, justiția devine impredictibilă; dacă apărarea și instanțele sunt subfinanțate, accesul la justiție devine iluzoriu; dacă discursul public erodează credibilitatea instituțiilor, normele își pierd autoritatea și încrederea publică în justiție riscă să se fragilizeze în mod grav.

În același timp, observăm că ceea ce se întâmplă astăzi în România nu este izolat de marile teme ale timpului nostru referitoare la conflictele identitare. Acestea se reflectă și în drept: disputele care par tehnice – despre prioritatea dreptului european, despre controlul constituțional, despre rolul instanțelor, despre raportul dintre puteri – sunt, în fond, disputele despre identitatea constituțională a statului. Într-o eră marcată de crize ale identității colective, statele reacționează redefinindu-și limitele și mecanismele de protecție, iar orice modificare legislativă devine, implicit, o afirmație despre cine suntem și ce tolerăm ca societate.

Însă, eroziunile recente nu au apărut brusc, ci ca rezultat al unor acumulări constând în contestarea repetată a deciziilor Curții Constituționale, apelul frecvent la referendumuri, tensiuni între instituții care ar trebui să coopereze loial. Aceste abateri nu doar slăbesc regula de drept, ci transmit societății ideea că normele pot fi negociate, că obligațiile constituționale pot fi amânate și că puterea poate decide după criterii de oportunitate, nu de legalitate. Fiecare astfel de abatere sapă treptat la fundația statului de drept și lasă justiția expusă, vulnerabilă, instabilă.

Astfel se modifică și natura puterii, prin ajustări aparent minore care transformă treptat arhitectura democratică. Autoritarismul „modern” nu se instalează prin gesturi bruște, ci prin acumularea unor mici derogări care devin, în timp, regulă. Dacă regulile încetează să fie obligatorii, iar controlul constituțional devine facultativ, puterea se concentrează inevitabil în mâinile celor care o exercită fără contrabalansare. Cu alte cuvinte, acolo unde Constituția încetează să fie respectată, autoritarismul este singura finalitate.

De aceea, o societate care își respectă Constituția își păstrează pluralismul, echilibrul și protecțiile fundamentale; o societate care o relativizează deschide poarta dominației prin forță, nu prin drept. Respectarea Constituției este singura soluție a prezentului și singura barieră care împiedică România să alunece într-un model de guvernare autoritar, în care arbitrarul înlocuiește libertatea.

Articolul Cine suntem ca stat se vede în felul în care respectăm Constituția apare prima dată în UNBR.